Prăjitură simplă cu mere scufundate
Ingrediente
- 125 g unt
- 185 g zahăr
- 2 ouă, separate
- 250 g făină
- 1/2 plic praf de copt
- 125 ml lapte
- 1 kg mere, decojite și tăiate în felii
- Pesmet sau migdale măcinate pentru tapetat forma
Mod de preparare
Se bate untul până devine cremos, apoi se adaugă zahărul și gălbenușurile și se amestecă. Se încorporează, alternativ, făina cernută amestecată cu praful de copt și laptele. La final, se adaugă albușurile bătute spumă tare, amestecând ușor.
Aluatul se toarnă într-o formă de tort unsă bine și presărată cu pesmet sau migdale măcinate. Feliile de mere se așază ușor deasupra aluatului (fără a le apăsa în compoziție!).
Se coace la 180 – 200°C timp de aproximativ 45 de minute.
Poftă bună!